2017-02-21

Ştirile false. Informare versus dezinformare

In contexte anumite dezinformare poate fi tradus şi ca manipulare.
Atunci când permitem creierului să-şi îndeplinească una dintre funcţiile sale, gândirea, e uşor de făcut distincţia între poveştile false şi cele adevărate pe care le citim prin ziare sau pe aiurea. Totuşi, pentru ca această distincţie să poată fi făcută creierul trebuie încărcat cu informaţie.
Ştirile false pot fi despre orice: viaţa celebrităţilor, faptele / obiceiurile unor oameni / comunităţi, medicamente, ştiinţă, cataclisme şi calamităţi etc., inclusiv la istoria veche sau recentă.

Informaţiile false (sau trunchiate, scoase din context) devin un fenomen din ce in ce mai comun, ceea ce nu mi se pare deloc bine. O altă parte rea este şi aceea a cazurilor sociale false. Atunci când afli de un caz social nu-ţi prea vine sa verifici pentru că nu-ţi vine a crede că cineva se apucă să mintă, uneori numai pentru a obţine multe… “like-uri”.

stiri de senzatie, stiri soc
La televizor, dar mai ales in mediul online, informaţiile etichetate SCANDALOS sau INCREDIBIL sau ŞOC! (scrise cu majuscule şi culori stridente) nici măcar nu mă interesează să le ascult / citesc.
Când mai stăteam la TV, pe unele canale mai ziceau – sau scriau: “rămâneţi cu noi pentru informaţii despre SPECTACULOASA…” Pentru a verifica faptul că nu mă înşel, şi că e ţeapă menită să mă ţină pe acel canal pentru rating, rămâneam – până la final de emisiune nu mai aminteau nimic despre “promisiune” – dar m-ar determina să stau dacă aş fi vreo hămesită de ştiri SENZAŢIONALE. Desigur, se puteau apăra că nu in acea emisiune mi-ar fi revelat senzaţionalul, ci in una dintre emisiunile aflate in grilă, dar nu neapărat in ziua respectivă.

Sunt multe siteuri pe care le evit acum – le-am accesat pentru a le “cunoaşte”. Nu cred, de exemplu, in ştirile / informaţiile despre un stat, oricare ar fi acela, (sau referitoare la) scrise pe siteuri cu tenta clar naţionalistă.

Înainte vreme, când ziarele erau doar in format tipărit, ştiri de genul O femeie a născut un extraterestru apăreau doar in tabloide despre care toată lumea ştia că au in cuprins doar aberaţii sau apăreau in reviste de profil – cumpărându-le numai cine era interesat direct de aşa ceva. Azi… aflăm de pe net că un bebe ce urma să vină pe lume prin cezariană strânge in pumnu-i mic mâna medicului… Şi mulţi cred, pentru că informaţia apare pe un site considerat serios! Li se pare EXTRAORDINAR!

Metode de păcălire a cititorilor

Online, sub umbrela satirei, pamfletului etc. multe siteuri difuzează fel de fel, pe care mulţi le iau drept bune şi le distribuie mai departe. Proprietarii acestor siteuri au grijă să se “adăpostească de procese”, explicând ce fel de siteuri sunt. De exemplu, in pagina “Despre noi” putem afla că pe site sunt scrise istorii inventate menite să ironizeze situaţii, politicieni etc. Acesti oameni sunt cinstiţi şi îţi spun că ştirile sunt inventate. Alte site-uri, însă, n-o fac, ci pur şi simplu inventează. Cine stă să întrebe o mare personalitate, de exemplu, dacă e adevărat că a declarat… nu ştiu ce despre preferinţele sexuale? Vedetele, in general, sunt conştiente că multe prostii sunt puse în cârca lor dar nu prea au cum să oprească aceste aberaţii, mai ales că multe apar in “reviste” obscure de care aud numai o parte dintre cei disperaţi dupa senzaţional şi bârfe. Alte siteuri de bârfe ascund bine indicaţiile care te-ar putea edifica asupra naturii ştirilor / informaţiilor – dar in caz de ceva se pot apăra uşor împotriva reclamaţiilor. Mai sunt şi siturile ai căror proprietari sunt pur şi simplu nesimţiţi: au un titlu care suscită interesul şi când accesezi pagina pentru a citi îţi dai seama că ai fost păcălit. De exemplu: Icsulescu a fost condus pe ultimul drum. Faci ochii mari! Numele de familie este al unui actor foarte cunoscut, sa zicem – accesezi şi afli că, de fapt, omul şi-a condus bunicul pe ultimul drum, cu vreo săptămână in urmă.
Alte siteuri te asaltează cu “ştire şoc”şi “satiră” scrise pe fiecare pagină şi apoi citeşti: Vă rugăm să reţineţi că acest site este pentru amuzament şi satiră e un fel de evitare a responsabilităţii pe principiul “răspund de ceea ce scriu dar nu răspund de ceea ce înţelegi” şi stai să te întrebi: sunt ştiri şoc sau pamflete? Sunt parţial pamflet şi parţial adevărate? Care parte e pamflet şi care e informaţia adevărată?
Siteruile serioase nu au nevoie de asa ceva, de aşa-numitul disclaimer – o declaraţie menită să înlăture răspunderea in cazul in care cineva înţelege greşit cele scrise pe undeva.
Un site cu pamflete este amuzant dar este discutabil să oferi oamenilor ştiri-pamflet pe teme serioase pentru că mulţi sunt neatenţi la specificul siteului, la diferite “informari despre site” şi pot lua de bun ceea ce citesc.

Multe fiţuici cu trafic mare scriu bârfe despre unii şi alţii şi unii le citesc cu pasiune şi le iau de bune fără a le da prin minte că ar putea fi fals, exagerat tot ce citesc. In alte cazuri, adevărul e împletit cu ficţiunea şi poţi fi păcălit să crezi că totul e adevărat.

Titlurile articolelor 

Să zicem că citesti un titlu de genul Preşedintele a suferit un atac de cord - e plauzibil şi e o ştire de interes; accesezi siteul şi constaţi că e vorba despre preşedintele vreunei corporaţii de care n-ai auzit (ai mărit traficul siteului). Dacă, însă, vezi un titlu de genul Un copil in vârstă de 9 ani a descoperit, întâmplător, leacul pentru cancer ar fi bine să renunţi să mai accesezi articolul – pierzi timpul degeaba pentru că eşti asaltat de reclame care-ţi ţopăie pe ecran şi un minut până reuşeşti să citeşti textul. Pe mulţi nu-i interesează cât e de adevarat ceea ce scriu, ci doar traficul care, cu cât e mai mare cu atât le aduce mai multe reclame, deci bani.

Semne că un site / ziar etc. nu e serios

multe stiri false in mediul online
Pe siteurile care urmăresc, in principal doar trafic mare găseşti multe articole despre sex şi celebrităţi (dacă e o publicaţie generalistă nu prea au sens astfel de informaţii in cantitate mare); fotografii cu oameni care au diferite părţi ale corpului supradimensionate; texte despre cum femeile ar avea nevoie de mai multă muncă acasă pentru a evita creşterea in greutate dacă sunt casnice; informaţii despre de ce să crezi in dragostemărturii ale cititorilor despre sexul oral; cum să scazi colesterolul mâncâd zilnic o ciocolată şi altele asemenea. Dacă se anunţă, cu titluri de-o şchioapă, sfârşitul lumii la data x sau despre ziua in care a început al treile război mondial poţi fi sigur că totul e o vrăjeală.

Alte trucuri se refera la adrese (URL) asemănătoare cu ale unor siteuri de incredere. De exemplu: “nbc” apare in adresa unui site la modul “nbc-stiri-adevarate” sau se foloseşte o denumire care imită denumirea unui site de incredere: “tribuna” (inventez o denumire) va apărea ca “trribuna”.

Un alt semnal de alarmă poate fi faptul că in articol se face referire la un studiu, dar nu scrie cine a făcut studiul, când şi unde l-a făcut. Acel studiu nu există, cel mai probabil, dar dă textului o tentă de autenticitate (e posibil ca autorul doar să fi neglijat aspectul, dar dacă in mai multe texte descoperi aceeaşi omisiune…).
In alte cazuri există un sondaj de opinie cu privire la ceva de interes general. Trebuie avut in vedere câţi oameni au fost intervievaţi şi cam cine sunt aceştia… Ceea ce, desigur, e imposibil de verificat din faţa monitorului dar aceste sondaje urmăresc să dovedească ceva anume, deci se presupune că au fost chestionaţi (dacă au fost )in principal cei despre care se ştie că au exact opinia pe care o doresc cei care efectuează sondajul – altfel spus, in cazul articolelor care au la bază un sondaj ar trebui să fim circumspecţi.

Oamenii sunt foarte interesaţi de diferite dezastre ecologice, despre boli incurabile pentru care se caută leac ş.a.m.d. şi pe această temă sunt o mulţime de informaţii stupide. Ar fi ideal să poată fi vindecate toate formele de cancer, boala Parkinson, Alzheimer etc., dar… Pe această temă sunt o mulţime de ştiri false: fie că s-a găsit nu ştiu ce leac minune (pentru a-l afla trebuie să accesezi pagina cutare sau chiar să faci un cont pentru a avea acces la informaţie), fie sunt exagerate diferitele epidemii. La ora actuală e vehiculată ideea că tot mai multe boli sunt inventate şi leacul îl deţin numai anumite companii farmaceutice. Desigur, nu toate bolile identificate in ultimii 20 de ani sunt inventate, dar e nevoie şi de discernamant, pentru a nu ne umple organismul cu pilule. Dacă dai de un site unde scrie că multe boli incurabile au fost vindecate treci prin filtrul gândirii ceea ce afli – şi caută şi alte surse înainte de a te avanta, mai ales dacă citeşti despre leacuri de genul “creier de maimuţă fiert” sau “mănâci o banană pe zi şi te-ai vindecat de…”. Poate că exista ceva adevăr in anumite “reţete” dar cele mai multe sunt exagerate şi date ca autentice.

Despre cum guvernele ne urmăresc fiecare mişcare doar amintesc. E o realitate că oraşele sunt împânzite cu sisteme de supraveghere, că se încearcă obţinerea urmăririi computerelor, că aparatele din unele aeroporturi ne scaneaza, practic, trupurile dar… nu trebuie să intrăm in panică şi să cumpărăm fel şi fel de aparate care ne pot apăra de spionii guvernamentali. Multe siteuri obţin trafic publicând fel şi fel de istorii menite să activeze frica. Din acest motiv ar trebui să ne folosim creierul, nu sentimentele (frica e un sentiment extraordinar de puternic).

Cum "te aperi" de ştirile false?

Cam greu, dacă nu eşti dispus să verifici din mai multe surse informaţia găsită undeva – de preferinţă pe siteuri care se bucură de o bună reputaţie; dacă ştirea (considerată importantă, de interes general) se regăseşte şi acolo e semn că este reală. Dar! Dacă găseşti acolo informaţia şi sursa pe care o menţionează este tocmai siteul de pe care vii… renunţă să crezi.
Dacă faci asta de câteva ori cu cele găsite pe un site anume şi de fiecare dată constaţi că ştirea e trunchiată, textul scos din context sau e pur şi simplu o invenţie e bine să renunţi la a mai accesa acel site. In unele cazuri, ediţia online a unui cotidian, de exemplu, conţine informaţii care nu apar şi in ediţia tipărită… Uneori, când crezi că citeşti o informaţie publicată in ziarul X, de un jurnalist, dacă eşti atent constaţi că, de fapt, citeşti ceva publicat de un blogger care scrie pentru acel ziar – nimic rău, dacă informaţiile sunt reale, dar dacă nu…. nefiind jurnalist nu e obligat, practic, să respecte codul deontologic al jurnalistului etc.

Verficare fotografii şi videoclipuri

Fotografie trucata
Fotografiile pot fi verificate relativ uşor: clic dreapta pe poză – “caută pe Google imaginea” şi se deschide “lista” textelor unde apare poza respectiva (dacă nu apare s-ar putea să fie reală). Aşa că de vezi o mulţime de oameni înghesuiţi pe o barcă şi ţi se spune că sunt piraţi naufragiaţi surprinşi de paza de coasta s-ar putea să afli că sunt, de fapt, nişte braconieri şi poza apare prima dată in urmă cu vreo 10 ani.
Pentru verificare poţi să descarci poza pe computer şi apoi s-o încarci – ca exemple - pe Google Imagini sau copiezi adresa fotografiei (sau o incarci de pe computer) pe TinEye: https://www.tineye.com/
Google Maps, Google Earth și Google Street View ne pot ajuta să descoperim dacă o fotografie este făcută chiar in locul in care se scrie că este facută, dar pentru asta e necesar să studiem fotografia pentru a descoperi indicii care să o plaseze intr-un anume loc.
In cazul filmuleţelor poţi verifica pe anumite siteuri, cum ar fi cel realizat de Amnesty International cu ajutorul YouTube pentru verificare URL (dacă un videoclip a fost postat cu altă ocazie programul îl va găsi):
http://www.amnestyusa.org/sites/default/custom-scripts/citizenevidence/
Dezavantaj: dacă s-a făcut o cât de mică modificare nu mai găseşti originalul pentru că legătura dintre versiuni se pierde.
***
Facebook este o altă sursă pentru fel şi fel de informaţii şi ştiri aiuristice şi locul unde aceste bazaconii se propagă uluitor de repede şi din cauza faptului că cei mai mulţi citesc doar titlul unui articol şi distribuie, fără să îi intereseze dacă sub titlu este exact ceea ce se aşteaptă să fie, dacă ştirea e reală sau ba. Administratorii acestei reţele se străduiesc să diminueze acest fenomen de propagare al ştirilor false dar succesul lor depinde, in mare măsură, de utilizatori.

In general, ştirile false sunt menite să atragă cititori pe un site sau altul, dar ceea ce e grav este că multe chiar vor să te facă să crezi istoriile prezentate şi astfel să îţi schimbe anumite opţiuni, credinţe etc..

Un fel de concluzie, parafrazând pe nu-ştiu-cine: nu mă sperie ce văd la televizor şi citesc prin ziare, mă sperie ceea ce nu văd şi ceea ce nu citesc.

Nu e amuzant să punem sub semnul îndoielii cam tot ceea ce citim dar cred că e un lucru inteligent.
Suntem şi consumatori de ştiri; la noi este puterea de a îmbogăţi pe cei mincinoşi sau de a-i scoate de pe piaţă.

6 comentarii:

  1. Eu una am renunta sa mai citesc zilnic ziarele romanesti ... Este asa o bulbaseala de nu se poate! Sunt stiri vechi amestecate cu stiri noi, imagini aproape porno asezate langa "ce sarbatore bisericeasca... " stiri luate de afara si prost traduse sau traduse intentionat cu minciunele în ele ... Asa ca ma lipsesc! Aud noutatile triate gata de la sot! 😅
    pupici, sera faina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce fain e sa ai pe cineva care face “revista presei”. :))
      Nu te pot contrazice! Sunt varza majoritatea articolelor de prin ziare! Nici eu nu le citesc pe cele asa-numite generaliste sau tabloide… Parca nici jurnalisti nu mai exista, desi facultatile de profil nu duc lipsa de studenti! Toti isi iau informatiile de pe la agentiile de stiri, mai merg pe la vreo conferinta de presa la politie sau pe unde se mai anunta conferinte si – cum zici tu – traduc de prin ziarele straine. Inainte vreme (chiar si in primii ani 1990) jurnalistii “cautau stirile”, nu le luau de-a gata. Azi nu cred ca mai sunt foarte multi care sunt anuntati despre una-alta (poate doar jurnalistii de invetigatie, dar nici acestia nu sunt prea multi).
      Multumesc. Pupici! <3 Noapte buna!

      Ștergere
  2. Foarte bun articol, dragă Diana! Ai subliniat atât de bine o realitate destul de tristă și enervantă. Cum să mai poți să spui că te informezi corect de pe internet, când sunt atâți de mulți „impostori informatici”, care nu urmăresc decât un rating spectaculos, chiar dacă pentru asta își bat joc efectiv de cititori. Știri mincinoase, titluri bombastice, induceri în eroare și câte alte „tactici” aiurea. De pe portalul Yahoo (varianta în limba română), am intrat foarte adesea pe anumite siteuri, după ce am citit niște titluri bombastice și foarte „alarmante”. Dădeam de site-ul Business magazin, care excelează în asemenea „tehnici” de inducere în eroare. Niciodată nu era la adresa respectivă articolul anunțat, trebuia să mergi pe alt site, iar acolo găseai.... cu totul altceva, de cele mai multe ori o știre banală, fără nicio legătură cu titlul grozav. Am zis că nu mai intru niciodată acolo, dar tot mai pic în plasă, când mai aud că a murit un mare actor sau o mare personalitate.... despre care nu a auzit nimeni! Să sperăm că toate aceste anomalii vor fi sancționate și eliminate pe viitor.
    O seară minunată, dragă Diana! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru apreciere, Alex!
      Chiar e enervat ce fac unii! :) Rau e ca unii cred minciunile sau iau de bune pamfletele... Cand cu "criza emigrantilor" o vecina a venit disperata sa-mi spuna ca nu stiu cine a citit nu stiu unde ca cine are o camera libera in apartament va fi obligat sa primeasca emigranti! Prostia fusese scrisa pe un site nationalist si vecina, varstnica, avea amintirea razboiului, a comunistilor... asa ca s-a speriat pe bune. :(
      Cu Business magazin am patit-o si eu... Dupa ce am luat plasa de cateva ori nu mai accesez acel link, ci scriu titlul in bara motorului de cautare, sa ajung (eventual) direct la sursa.
      Poate ca pe FB nu se vor mai "propaga" la fel de multe prostii la un moment dat dar altfel... Prea multi "traiesc" din reclame asa ca nu vor renunta la metodele deja verificate. :( Dar daca nu le vor mai accesa oamenii siteurile... poate pierd reclame si scapam de ei. :)
      Multumesc, Alex draga. Noapte buna!
      Ziua buna sa iti fie!

      Ștergere
  3. ai drepatte ! şi eu am păţit la fel accesând unele adrese cu ştiri fals construite!!!
    nu mai vizitez nici un site cu orice ştire !
    nu mai aştept să apară ''ştirea bombă'' pentru că ştiu că este o minciună ca să stau ore în şir ca să le ascult prostiile !!!
    felicitări pentru articol !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Incet-incet, vom fi tot mai multi si, poate, vom scotoci mai puţin pentru a descoperi o informatie reala, netrunchiata s.a.m.d.
      Multumesc pentru apreciere!
      Iti doresc weekend frumos!

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.